Deputatul Palăr (PNL Bacău): Alocarea banilor către primării, un nou tun marca Guvernul Dăncilă

0
Loading...

2019-10-16 14:35:08

Preşedintele PNL Bacău, deputatul Ionel Palăr, a declarat miercuri, într-un comunicat remis AGERPRES, că alocarea banilor către primării este un nou tun marca Guvernul Dăncilă, iar orice zi în care acesta se mai află la Palatul Victoria înseamnă încă un pas înapoi pentru România.

”Cea mai recentă demonstraţie este modul discreţionar în care Guvernul a alocat banii pentru judeţe, chiar a doua zi după ce devenise un executiv fără susţinere, în urma moţiunii de cenzură. Ca de fiecare dată în ultimii trei ani, banii au fost alocaţi discreţionar, atât la nivel de judeţe, cât şi la nivel de comunităţi locale. Ceea ce a contat a fost culoarea politică a primarilor, nu nevoile comunităţilor. Este o practică a celor de la PSD, pe care românii nu îi mai vor, tocmai pentru că au arătat modul arbitrar şi abuziv în care cheltuie banii publici. Mai multe comune din judeţul Bacău au fost şi de această dată scoase de pe lista alocărilor guvernamentale, din simplul motiv că sunt conduse de primari liberali”, a declarat preşedintele PNL Bacău.

Parlamentarul liberal a menţionat că Guvernul Dăncilă lasă în urmă ”un dezastru” care va fi resimţit multă vreme.

”Pentru PSD şi pentru Guvernul Dăncilă locuitorii din anumite comune nu există, în timp ce pentru alţii se găsesc fonduri din abundenţă. Este un nou tun dat de guvernarea incompetentă, care a aruncat România în haos şi lipsă de coerenţă legislativă şi fiscală şi ne-a înglodat în datorii ce cu greu vor putea fi achitate. Un nou tun, după ce, prin tot felul de tertipuri, au luat banii comunităţilor şi au lăsat primăriile să se scufunde şi să-şi blocheze orice investiţie făcută în favoarea oamenilor. Iar dezastrul pe care-l lasă în urmă va fi resimţit mulţi ani de acum înainte, dacă este să ne referim numai la împrumuturile contractate de pe pieţele externe, cu cele mai mari dobânzi şi pentru care România şi-a pierdut credibilitatea”, a adăugat parlamentarul băcăuan.

Deputatul Ionel Palăr a mai spus că PSD trebuie să înţeleagă că nu mai deţine majoritatea parlamentară şi nu mai are legitimitatea de a guverna.

”Nu vor să plece de la Palatul Victoria. Se agaţă cu disperare de putere, în speranţa că jaful poate continua. PSD, plecaţi acasă! România nu vă mai vrea!”, a conchis preşedintele PNL Bacău, conform comunicatului menţionat. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: https://www.agerpres.ro/viata-parlamentara/2019/10/16/deputatul-palar-pnl-bacau-alocarea-banilor-catre-primarii-un-nou-tun-marca-guvernul-dancila–386503

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.