14.3 C
Bacău
vineri, 14 august, 2020

S-a AFLAT! Ce nu se știa până ACUM despre Gabriela Firea. ”Să nu uităm…”

/ 13 iul 2020 / 22:19

Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Gabriela Firea s-a născut pe 13 iulie 1972, la Bacău. Cu această ocazie, Daniela Simulescu i-a realizat portretul astrologic.

„Este o nativă Rac, adică o persoană preocupată de crearea unei familii, unui cămin, unor legături puternice față de persoanele dragi. Vrea să fie o mamă perfectă și să aibă siguranță emoțională și materială. Iar Soarele în conjuncție cu Nodul Sud demonstrează și mai mult tăria acestor caracteristici, ea preluândându-le din alte vieți/din moștenirea genetică. Am putea spune că obiectivul său este confortul familiei”, a declarat Daniela Simulescu, astrolog DCNews.

Tot ea mai precizează și că „triada Luna-Mercur-Marte în Leu îi conferă multă determinare, un orgoliu pronunțat, dorința de a organiza, și bineînțeles nevoia de a fi respectată și celebră. Luna în Leu vine cu o voință nemăsurabilă, cu extravaganță, și o face să vrea să fie permanent în centrul atenției. Mercur în Leu o face să comunice cu multă încredere, să fie temperamentală, dar și să vorbească ușor în fața mulțimilor. De parcă s-ar fi născut pe o scenă. Marte în Leu face din orice nativ să se pună singur în rolul conducătorului, să organizeze, să fie mândru, dramatic sau vanitos.

De obicei, un om născut în zodia Racului este introvertit și temător, dar energia Leului din astrograma Gabrielei Firea a ajutat-o să nu se teamă de camere, reflectoare, de provocări, să fie îndrăzneață sau de a fi pe prima pagină a ziarelor. Și să nu uităm că și-a experimentat și alte talente cum ar fi cântatul.”

Daniela Simulescu a ținut să adauge și că „tot această energie nu o va lăsa deloc să se mulțumească cu puțin, ci o va conduce cu mult curaj și egocentrism către lupta pentru obiective din ce în ce mai greu de obținut.”

13 iul, 21:15

Sursa: https://www.dcnews.ro/s-a-aflat-ce-nu-se-stia-pana-acum-despre-gabriela-firea-sa-nu-uitam_759429.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

928FaniÎmi place
219CititoriConectați-vă

Vaslui Plus

Tenisul de camp vasluian are viitor

15 iulie 2019Sportivi de top precum Simona Halep, Mihaela Buzarnescu, Sorana Carstea, Horia Tecau sau Marius Copil au readus, de ani buni, in atentia...

Alina Mihaela Olãreanu aduce a treia medie de 10 judetului Vaslui: “îmi voi continua studiile în Amsterdam”

FINAL… Încã o medie de 10 la Bacalaureat pentru judetul Vaslui. Aceasta apartine absolventei Alina Mihaela Olãreanu, care a adus Liceului Teoretic “Mihail Kogãlniceanu”...

Nesimțirea companiei E.ON tronează la Bârlad: mai multe cartiere din oraș lăsate fără curent electric

BATAIE DE JOC… In această săptămână, aproape zi de zi, în tot municipiul Bârlad au fost pene de curent. Majoritatea au fost scurte și...