În weekendul recent încheiat, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au depistat o persoană care ofereau spre vânzare produse contrafăcute în Târgul Auto din Bacău.
În urma verificărilor, au fost confiscate peste 10 de produse care purtau mărci și culori similare celor originale, pentru care nu existau documente justificative privind proveniența.
Ca urmare a constatării faptei, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Actele au fost predate organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.
În cazul în care observați persoane care comercializează produse contrafăcute sau suspecte în spațiul public, vă rugăm să informați imediat forțele de ordine pentru protejarea drepturilor consumatorilor.Precizăm că astfel de acțiuni de control și prevenție vor continua și în perioada următoare, pentru combate comerțul ilegal și a proteja comunitatea.
Sursa: https://www.bacau.net/parfumuri-contrafacute-depistate-de-jandarmii-bacauani/