7.1 C
Bacău
7 noiembrie, 2025

Gimnastică: Băcăuanca Elena Maria Cerguță, triplă medaliată la Balcaniada de junioare!

La Zadar, în Croația, sportiva formată la SCM de Mihaela Bucur și Alexandra Roșu a cucerit aurul la sol și bronzul la sărituri în finala pe aparate, laureîndu-se, totodată, vice-campioană balcanică alături de echipa României

Ce faci imediat după ce ai cucerit două medalii la Campionatele Naționale de junioare? Ridici ștacheta. Și îți adjudeci alte trei medalii. La un nivel superior: la Balcaniadă! Este exact ceea ce a făcut gimnasta băcăuană Elena Maria Cerguță.

După ce weekendul trecut a revendicat argintul la bârnă și bronzul la sol în întrecerea Junioarelor 1- Nivel 2 la Naționalele de la Deva, sportiva descoperită și formată de Mihaela Bucur și Alexandra Roșu la SCM Bacău a strălucit la mijlocul acestei săptămâni la Balcaniada de Junioare din Croația, de la Zadar, unde a devenit triplă medaliată bacanică.

Altfel spus, speranțele puse în Elena nu s-au dovedit în… zadar! În Croația, Elena Cerguță s-a laureat mai întâi vice-campioană balcanică de alături de echipa României din care au mai făcut parte Renata Croitoru, Medeea Matei, Delia Jitea și Anastasia Stancu. Joi seara, băcăuanca în vârstă de 14 ani, care, din 2024 este componentă a Centrul Național Olimpic de Pregătire al Junioarelor de la Onești, a strălucit din nou.

În finala pe aparate și pe… podium. Elena a cucerit aurul la sol și bronzul la sărituri în concursul junioarelor, completând astfel un palmares demn de tot respectul. Evident, spre marea bucurie a antrenoarelor sale de club, Mihaela Bucur și Alexandra Roșu.

„Suntem extrem de mândre de tine, Elena! Continuă să visezi, să muncești și să strălucești”, a fost mesajul celor două antrenoare de la SCM Bacău, cu precizarea că pentru Mihaela Bucur, splendida reușită a „fetei sale” constituie cel mai frumos cadou posibil cu prilejul zilei onomastice.

Sursa: https://www.desteptarea.ro/gimnastica-bacauanca-elena-maria-cerguta-tripla-medaliata-la-balcaniada-de-junioare/

Ultimă oră

Același autor