Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a transmis un mesaj după congresul de la București, unde social-democrații și-au ales noua conducere națională. Benea vorbește despre necesitatea unei reconectări reale cu oamenii, în contextul unei perioade marcate de incertitudine, lipsă de încredere și presiune socială. Potrivit acestuia, PSD trebuie să reînvețe să asculte și să fie aproape de familiile care și-au pus speranța, în momente dificile, în politicile sociale ale partidului.
Echipa condusă de Sorin Grindeanu va include cinci prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți, iar Dragoș Benea a fost ales vicepreședinte regional pentru zona Nord-Est în noua structură de conducere a PSD :
„Partidul Social Democrat are, de ieri, o nouă conducere, legitimată de votul oferit de cei 2800 de delegați de la congresul desfăşurat în Bucureşti. Pentru social-democrați asta echivalează cu deschiderea unui nou capitol politic, unul care ar trebui să aibă ca obiectiv prioritar refacerea legăturilor cu un electorat traumatizat care, în fața avalanşei de incertitudini şi frământări, „tăieri şi concedieri” sau fake news-uri otrăvite, îşi pune speranța zilei de mâine tot în #PSD. Speranța că viitorul, cu toate semnele lui de întrebare inerente, va fi unul un pic mai bun. Refacerea legăturilor cu milioanele de români şi familiile lor este un exercițiu laborios, care presupune, înainte de orice, recâştigarea încrederii celor pe care – în ultimii ani – am încetat să-i mai auzim şi să-i ascultăm cum o făceam, aproape reflex, odinioară.
Oameni a căror loialitate am luat-o de bună, ca şi când ni s-ar fi cuvenit, fără să ne mai sinchisim cu asta. Trebuie să dovedim că am învățat din greşeli, nu doar la nivel declarativ, şi că modestia, smerenia şi empatia sunt cuvinte pe care PSD le poate umple cel mai bine de conținut şi sens. Şi pentru că vorbeam de încredere, am încredere în capacitatea tandemului Sorin Grindeanu – Claudiu Manda de a reporni motoarele PSD şi în echipa de prim-vicepreşedinți că e capabilă, mixând elanul tinereții cu experiența administrativă probată, să aducă un suflu proaspăt la vârful partidului şi să inspire noua conducere în luarea deciziilor optime.
Găsesc binevenită clarificarea doctrinară adoptată de congres şi renunțarea la orientarea „progresistă” menționată în statut, asta mai ales pentru faptul că politicile de stânga trebuie să aibă în vedere problemele reale cu care se confruntă cetățenii, dar şi specificul național care atestă că familia şi credința sunt fundația organizării noastre sociale. Viitorul ni-l construim noi, nu vine de la sine, nu cade din cer: pentru Partidul Social Democrat, construirea viitorului apropiat a început de ieri şi sunt convins că 2028 şi testele sale electorale ne vor găsi mai pregătiți ca niciodată!” a transmis europarlamentarul Dragos Benea – presedinte PSD Bacau