-2.2 C
Bacău
17 decembrie, 2025

ULTIMA ORĂ! Medicul Liliana Petrescu de la UPU – SJU Bacău a demisionat

Medicul Liliana Petrescu, cadru al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, a demisionat din funcție, anunțul fiind făcut astăzi de președinta Consiliului Județean Bacău. Decizia vine la o săptămână după cemedicul a fost reținut într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

În urmă cu o săptămână, procurorii au descins la UPU Bacău, unde au ridicat documente și au strâns probe într-o anchetă ce vizează emiterea unor concedii medicale false, în schimbul unor sume de bani. În acest dosar, medicul și o asistentă medicală au fost reținuți, fiind cercetați pentru luare de mită, dare de mită, fals intelectual și uz de fals. Ulterior,medicul Liliana Petrescu a fost plasată sub control judiciar, iar cercetările continuă.

Astăzi, președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Pravat, a anunțat că atât instituția pe care o conduce, cât și managementul Spitalului Județean de Urgență Bacău au luat act de demisia medicului.

„Atât eu, cât și conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău, am luat act de #demisia înaintată de medicul Liliana Petrescu.După cum mulți dintre dumneavoastră ați aflat din presă, există o anchetă în curs cu privire la activitatea desfășurată de cadrul medical menționat, asupra căreia Consiliul Județean Bacău nu este în măsură să se pronunțe, respectând principiul prezumției de nevinovăție și competențele instituțiilor abilitate. Dincolo de acest context, rămâne esențial un lucru: #responsabilitatea managementului SJU și al colectivului de cadre medicale care activează în cadrul Unității de Primiri Urgențe, un serviciu medical vital care trebuie să funcționeze in parametri optimi în viitor. Consiliul Județean Bacău rămâne un partener activ al sistemului public de sănătate, al oamenilor în halat alb care își înțeleg menirea și își respectă pacienții, însă unul din rolurile noastre fundamentale este să descurajăm orice situație de lipsă de profesionalism și empatie la adresa pacientului băcăuan! ” a transmis Cristina Breahna Pravat – presedinta CJ Bacau

Sursa: https://www.bacau.net/ultima-ora-medicul-liliana-petrescu-de-la-upu-sju-bacau-a-demisionat/

Ultimă oră

Același autor