… FORFOTĂ MARE! Atmosferă de târg. Oameni care se plimbă încoace și încolo printre tarabele încărcate cu frumusețe, cumpără sau doar admiră. Toți se gândesc la bucuria sărbătorilor care, o dată în plus, se cere înmulțită, împărtășită, unind ca un fir nevăzut, dar palpabil de bunătate sufletele întregii comunități.
În această atmosferă de așteptare a Nașterii Mântuitorului, elevii LICEULUI TEHNOLOGIC „PETRU RAREȘ” și ai ȘCOLII GIMNAZIALE „NICU ENEA” din Bacău s-au făcut emisarii bucuriei. De câteva săptămâni, în colaborare cu profesorii lor, au realizat ornamente care de care mai ingenioase, lucruri prin care transmit mai departe magia. Sunt cu toții mândri în fața curcubeielor de raze care se nasc ori de câte ori lumina atinge fețele podoabelor pe care, cu atâta răbdare și trudă, le-au confecționat.
Principalii susținători ai copiilor sunt părinții, cei care i-au supravegheat și i-au sfătuit ori de câte ori vreo rețetă încăpățânată a refuzat să se materializeze. Acum îi privesc mândri de pe culoarele școlii și recunosc în ei toate valorile la care țin și pe care s-au chinuit să le transmită.
Cu toții suntem mândri de acești copii care ne arată că bucuria se poate naște chiar și atunci când realitatea ne sufocă prin materialitatea ei excesivă.
Ca parte a programului „Școala Altfel”, elevii LICEULUI TEHNOLOGIC „PETRU RAREȘ”, susținuți de cadrele didactice ale liceului și de părinții lor, au organizat, în ziua de 17 decembrie 2025, TÂRGUL DE CRĂCIUN la care au comercializat produse cu specific de sărbători, realizate de ei. S-au cântat colinde, s-au servit prăjituri și ciocolată caldă, s-au vândut ornamente, s-au format competențe economice, antreprenoriale și manageriale.
Scopul final al activității a fost, așa cum se întâmplă de fiecare dată în școală, educația, dar și instrucția, realizate într-o manieră diferită, simulând, în mediu controlat (dacă ne este permisă terminologia tehnică), realitatea din afara școlii.
Cadrele didactice ale LICEULUI TEHNOLOGIC „PETRU RAREȘ”, BACĂU le mulțumesc părinților pentru ajutorul oferit și pentru sprijinul acordat la toate activitățile organizate peste an și le urează tuturor CRĂCIUN FERICIT!