3.3 C
Bacău
19 martie, 2026

DAN AIR amână mai multe rute europene din cauza scumpirii combustibilului: zborurile se mută pentru iunie 2026

Compania aeriană DAN AIR anunță modificări importante în programul de zboruri, după ce prețul kerosenului a crescut puternic în ultimele săptămâni, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Operatorul precizează că lansarea mai multor rute europene, programată inițial pentru 1 aprilie 2026, va fi amânată până la 14 iunie 2026, pentru a evita impactul direct asupra prețului biletelor și pentru a menține stabilitatea operațională.

Potrivit companiei, costurile cu combustibilul au ajuns să reprezinte aproximativ 40% din totalul cheltuielilor, cu riscul de a urca până la 60% în actualul context. În aceste condiții, DAN AIR a decis să amâne deschiderea curselor către Barcelona, Madrid, Paris Beauvais, Valencia și Treviso, subliniind că acestea sunt singurele rute afectate de această decizie.

Comunicat de presa Dan Air

Dragi pasageri,

Vă informăm, în mod transparent, despre o schimbare importantă privind lansarea unor rute noi din rețeaua DAN AIR.

În contextul conflictului din Orientul Mijlociu și al impactului direct asupra pieței globale de combustibil, prețul kerosenului a crescut cu peste 50% în ultimele săptămâni. În aceste condiții, suntem nevoiți să luăm măsuri responsabile pentru a proteja sustenabilitatea operațiunilor noastre.

Astfel, lansarea zborurilor către Barcelona (BCN), Madrid (MAD), Paris Beauvais (BVA), Valencia (VLC) și Treviso (TSF), programate inițial pentru 1 aprilie 2026, va fi amânată. Acestea sunt singurele rute afectate, iar noua dată de lansare este 14 iunie 2026.

Știm că mulți dintre voi așteptați aceste noi conexiuni și ne pare sincer rău pentru orice inconvenient creat, care v-a dat peste cap planurile de călătorie.

În prezent, costurile cu combustibilul reprezintă aproximativ 40% din totalul cheltuielilor operaționale, iar în contextul actual, această pondere poate ajunge până la 60%. Fără astfel de măsuri, aceste creșteri s-ar reflecta inevitabil în prețul biletelor, care ar deveni semnificativ mai mari și mai puțin accesibile pentru foarte mulți dintre pasageri.

Decizia noastră are un scop clar: să evităm transferarea acestor costuri suplimentare direct către voi și să menținem, în același timp, stabilitatea și eficiența operațiunilor pe termen lung.

Este important de menționat că această situație afectează întreaga industrie aviatică, iar mai multe companii aeriene europene au luat decizii similare nouă și-au ajustat deja programele de zbor din aceleași motive.

Pasagerii care au deja rezervări pe rutele afectate vor fi contactați direct de echipa noastră sau prin intermediul agențiilor de turism și li se vor oferi opțiunile de asistență.

În această perioadă, vom continua să operăm și să consolidăm rutele existente, menținând standardele cu care v-am obișnuit, în timp ce monitorizăm atent evoluția situației.

Ne menținem angajamentul față de planurile de dezvoltare și estimăm lansarea acestor rute începând cu 14 iunie 2026, în funcție de evoluția condițiilor.

Sursa: https://www.bacau.net/dan-air-amana-mai-multe-rute-europene-din-cauza-scumpirii-combustibilului-zborurile-se-muta-pentru-iunie-2026/

Ultimă oră

Același autor