3.3 C
Bacău
19 martie, 2026

Alegerile de la FRF, dovada vie că fotbalul românesc e un grup de interese dar şi a falimentului său moral

Sistemul opresiv ceauşist a rezistat atât şi graţie supuşeniei „cu capul plecat” a zecilor de milioane de subiecţi ai dictaturii, iar o mostră miniaturală a aceluiaşi spirit colectiv de turmă, demascând făţiş caracterul definitoriu al românului – docil conformist în grup, s-a remarcat din nou precum în februarie 2022 şi astăzi pe scena alegerilor fotbalului intern, la Adunarea Generală a FRF, dar bineînţeles, spre deosebire de comunismul predecembrist, cu aparenţa „democraţiei”, cei prezenţi „neavând nici o problemă” cu cele puse la cale de forul federal.

În sensul că unicul contracandidat al lui Burleanu la şefia FRF, Ilie Ştefan Drăgan, a avut parte de un tratament nedemn în primul rând pentru o fiinţă umană, darmite pentru un conducător de club înscris într-un proces electoral, ceea ce a demascat din nou stilul dictatorial evident adoptat de ceva vreme în fruntea fotbalului românesc.

„Sistemul” la vârf având timp să devină astfel la ditamai deja cele trei mandate cu Răzvan Burleanu implantat iniţial de „servicii” în 2014, dar şi cu aportul majorităţii membrilor afiliaţi cointeresaţi de starea de fapt convenabilă lor, rezultând o vastă întreagă structură în toată regula a unui grup de interese.

Neavând din păcate şi nefericire aproape nimic de-a face cu autenticul bine organic al fotbalului intern, ci cu criterii pur subiective, prin propria percepţie a acestui bine din perspectiva imediată a interesului direct.

Pentru a exista un Ceauşescu fiind nevoie de peste 20 de milioane de români, iar într-o copie la scară minusculă pentru un Burleanu deja la cel de-al patrulea mandat fiind necesari peste 250 de membri afiliaţi votând chiar în unanimitate fără abţineri precum în 2022 când băcăuanul a fost de unul singur în cursă, fie aproape în unanimitate în „intermediara de formă” de miercuri, cu numai şi numai 6 „rateuri” ca opinie separată, 5 în favoarea contracandidatului tratat absolut inuman, Drăgan, unul ca vot de blam realesului, buletin anulat.

Însă doar variaţii pe aceeaşi temă.

A confirmării în covârşitoare majoritate în frunte pentru un al treilea şi al patrulea mandat a unui propus al „sistemului” exersând atât imixtiunea pseudo politicului cât şi influenţele „serviciilor”, deşi cacofonia din primele două mandate nu l-ar mai fi recomandat nicidecum pentru a fi reales.

Însă nimic altceva nu conta pentru membrii afiliaţi decât propriul interes imediat, iar structura la vârf consolidată de Burleanu şi camarila a creat şi o structură cointeresată mai largă în teritoriu.

Alcătuită din pseudo „oameni de fotbal” cu trăiri de parcă l-ar fi „prins pe Dumnezeu de picior”, nefiind deloc de mirare ci sugestiv pentru falimentul societal din România şi-n particular din sportul său că înscăunarea iniţială a lui Burleanu se săvârşea şi prin aruncarea după gratii a lui Gică Popescu, premonitorie pentruconsolidarea în timp a acestui grup de interese având o structură autoritară la vârf, capabilă a pune pe roate o Adunare Generală precum cea de azi la Casa Fotbalului, şi o largă masă de manevră „pe pilot automat” după aromele micilor interese meschine.

Încât nici nu mai e nevoie ca oameni care chiar au întreprins ceva substanţial în fotbalul românesc să mai fie trimişi la închisoare, suficient fiind monoliticul grup cointeresat „aleşi”-alegători, plin realmente de ageamii, pentru a se perpetua un anumitîn cerc tot mai ermetic închis.

Iar fără a ne feri de cuvinte, pentru că nu-şi are rostul, fotbalul intern cel căpuşat pre şi postdecembrist de-atâţia trepăduşi „de bine” a fost treptat realmente deturnat la vârf de un grup oarecum de impostori cu apucături de clan, abili generatori ai sistemului „un loc pentru un vot”, cointeresând atâtea ciuperci după ploaie răsărite odată cu „dezvoltarea fenomenului” prin artificialităţi gen de exemplu „feminin” ori „futsal”.

Actualmente rozând un os în fotbalul românesc mai mulţi inşi ca niciodată care într-o existenţă onestă ar fi „împins vagoane”, lipsiţi de vocaţie, înclinaţii, har şi fără chemare pentru frumosul joc, dar găsind teren fertil în „oferta” federală.

Şi fiul Scorniceştiului înconjurându-se de puzderie de „folositori” nu sclipitori tocmai pentru a nu-l eclipsa, iar dacă fotbalul românesc doar atât mai poate oferi încât în 2022 Burleanu a fost unic candidat la şefia federală iar în 2026 i-a fost acceptat drept contracandidat doar un tânăr strict pentru a fi umilit sub limitele decenţei umane, atunci deloc de mirare că de exemplu „tricolorii” nici n-au mai ajuns de 28 de ani la „Mondiale”.

Ceea ce s-a pus la cale la Casa Fotbalului fiind grăitor pentru marasmul moral din fenomen – unul falimentar într-adevăr la capitolul moralitate, dar şi pe post de eşantion oglindind cangrena din societatea carpatină.

Luată cu asalt şi pusă în pericol de râvna înfipţilor deloc străluciţi şi puţin pricepuţi dar cu crezul de nestrămutat că şi ştiu, şi pot, cum că ar fi indispensabili – musai cu ei în cadru, având acelaşi stil tipic predecembrist,„strâns uniţi în jurul conducătorului suprem” .

Dacă ar fi ceva substanţial din tot circul caragialesc de miercuri de la FRF, atunci cuvintele aceluiaşi Mititelu răzbat sonor fără echivoc în sensul că totul pute de la o poştă a ditamai nelegalitatea, iar dacă ar fi ceva aparent insignifiant dar care spune chiar absolut totul despre starea fotbalului intern dar şi societală – desprecum ne creştem „juniorii” ca români de mâine , atunci cuvintele însuşi lui Burleanu, autodemascat astfel, relevă nivelul abject al discuţiei.

Semnalând public cu subiect şi predicat întrebarea fiicei sale de 6 ani privitoare la contracandidatul Ilie Ştefan Drăgan,„Cine-i măscăriciul?” , sau altfel tradus, cum îşi creşte preşedintele federal la al patrulea mandat odrasla.

Şi-atunci cum ar putea oare „creşte”, cu asemenea pilde educative, fotbalul intern? Şi viitorul său?

Eventual ipocrizia dintr-un fenomen iniţial căpuşat şi deturnat iar actualmente infestat de-atâţia mediocri votanţi „de bine” neavând nimic de-a face cu perceptele fotbalului profesionist, dar ideali membri grupului de interese urmându-şi scopurile indiferent de urmările nefaste pe carcasa sportului în 11 intern.

Oricum deja grav denaturat.

Grav, grav bolnavă fiind şi societatea românească iar o manifestare a cronicităţii fiind oferită de „crema” a ceea ce a mai rămas din umbra fotbalului intern, şi încă la ora Adunării Generale, aducând din păcate a adunare a idioţilor utili unei scheme mai largi într-un „car cu proşti”.

Inşi de o calitate umană şi morală măcar discutabilă, perfecţi în acest sens pentru ca statul în stat FRF să aibă un ales la al patrulea mandat.

Burleanu nefiind mai mult „vinovat” decât vinovaţi sunt de fapt toţi cei care, cu senzaţia iluzorie că l-ar fi „luat pe Dumnezeu de picior”, proptesc printr-un vot aproape la unison „în lipsă de altceva” o impostură în toată regula.

Încât se răsucesc în mormânt atâţia iluştri înaintaşi ai fotbalului românesc, oameni de valoare şi caracter.

Cărora actuali aleşi şi „alegători” nici nu le pot ţine măcar lumânarea.

Iar cel mai trist e că întreaga impostură e pusă la cale în numele frumosului joc, iremediabil alterat în România de toţi ageamiii găsindu-şi un refugiu în fenomen de viaţa reală.

După ei, potopul.

„Serviciile” şi sistemul în general frecându-şi cu satisfacţie palmele, căci atunci când oamenii lor „de bine” sunt tot la butoane iar masa de manevră „strâns unită în jurul partidului”, în consecinţă şi „pacea socială” e net mai uşor controlabilă.

Fotbalul intern fiind tot mai complet „încălecat” deloc spre binele său organic.

Sursa: https://sporttim.ro/fotbal/alegerile-de-la-frf-dovada-vie-ca-fotbalul-romanesc-e-un-grup-de-interese-dar-si-a-falimentului-sau-moral

Ultimă oră

Același autor