17.7 C
Bacău
27 aprilie, 2024

Botoşani: Copilul de doi ani dat dispărut, căutat de peste 200 de persoane, cu şase câini de salvare/ Zona, survolată de un elicopter SMURD, unul de la IGAv şi un avion de mici dimensiuni/ Ultimele imagini cu băieţelul dispărut – VIDEO

astăzi, 12:47

Băiatul de doi ani dispărut din comuna Tudora, judeţul Botoşani, este căutat, luni, de peste 200 de persoane, fiind folosiţi şi şase câini de salvare, iar zona este survolată de un elicopter SMURD, unul de la Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) şi de un avion de mici dimensiuni.

Potrivit IPJ Botoşani, în prezent, în zona în care se fac căutările sunt peste 200 de forţe de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi voluntari. Astfel, structurilor MAI din Botoşani li s-au alăturat forţe de ordine din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Neamţ, Suceva, Iasi şi Bacău.

”Alături de poliţişti sunt folosiţi şase câini de căutare-salvare în mediul natural, un elicopter SMURD, un elicopter din cadrul IGAV şi un avion de mici dimensiuni, aparţinând voluntarilor”, a arătat sursa citată.

Băiatul, în vârstă de doi ani, a fost dat dispărut duminică, în jurul orei 15.00, în comuna Tudora. El se afla în vizită la o cunoştinţă, împreună cu familia, când a părăsit locuinţa respectivă, iar în urma căutărilor cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsească.

Radu Ayan are următoarele semnalmente: păr şaten închis, ochi căprui, ten măsliniu.

Vestimentaţie cunoscută: bluză de trening roşie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidaşi cu lumini la talpă.

Duminică, la căutări au participat peste 100 de forţe de ordine, voluntari si câinele de urmă din cadrul Poliţiei de Frontieră. De asemenea, au fost utilizate trei drone cu termoviziune, o şenilată şi patru ATV-uri, întrucât în apropierea locului în care a fost văzut ultima dată este o zonă împădurită şi teren cu denivelări.

Căutările au continuat şi pe parcusul nopţii de duminică spre luni.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/botosani-copilul-doi-ani-dat-disparut-cautat-peste-200-persoane-sase-caini-salvare-zona-survolata-elicopter-smurd-unul-igav-avion-mici-dimensiuni-ultimele-imagini-baietelul-disparut-video-1922404718452024031221527732

Ultimă oră

Același autor