DEZAMĂGIRE… Pentru al doilea sezon consecutiv, CSM Vaslui trăiește același scenariu dureros, ratarea calificării în play-off-ul Ligii 3 în chiar ultima etapă. Un deja-vu pentru „roș-alb-albaștri”, care, la fel ca în sezonul trecut, au fost la un pas de calificare, dar au cedat exact când conta mai mult.
Înfrângerea de la Miroslava (0-1) a cântărit decisiv în economia clasamentului și a lăsat urme vizibile în moralul echipei. La începutul sezonului, conducerea clubului a stabilit că obiectivul echipei este clasarea pe unul dintre locurile 1-9, urmând ca în sezonul viitor să aibă ca obiectiv calificarea în play-off. Din această perspectivă, ratarea calificării este dureroasă, dar nu complet în afara obiectivului. Sâmbătă, de la ora 17:00, CSM Vaslui va disputa primul meci din play-out, pe teren propriu, împotriva celor de la FC Bacău 2. Departe de miza promovării, acest mini-campionat va fi ocazia perfectă pentru reconstrucție. În sezonul regular, CSM Vaslui a învins-o de două ori pe FC Bacău, cu același scor 2-1, atât la Ruși-Ciutea, cât și în returul de la Municipalul din Vaslui. În clasament, CSM Vaslui se află pe primul loc în play-out, cu 30 de puncte, în timp ce tinerii fotbaliști ai Bacăului sunt pe ultimul loc, cu 12 puncte. După confruntarea cu FC Bacău 2, Vasluiul va juca tot acasă, cu AFC Odorheiu Secuiesc, vineri, 10 aprilie, de la ora 17:00.
Liga 3, Play-out, etapa 1:
Sursa: https://www.vremeanoua.ro/csm-vaslui-incepe-lupta-din-play-out/