La data de 18 martie a.c, în jurul orei 08.30, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a unui autoturism întrucât conducătorul auto nu ar fi acordat prioritate de trecere în intersecția cu sens giratoriu.
Conducătorul auto nu a oprit la solicitarea polițiștilor și și-a continuat deplasarea. Ajuns pe un segment de drum ce permite trecerea unui singur autoturism, din cauza celor parcate pe ambele sensuri, ar fi pătruns fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani.
Din impact ambele autoturisme au fost proiectate în altele două ce erau staționate.
În urma accidentului rutier au rezultat 3 victime, respectiv, cei doi conducători auto și o pasageră.
Niciunul din conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului.
Din verificări a rezultat că tânărul de 33 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.