Zeci de angajaţi din primării de comune, grădiniţe şi centre culturale au fost trimişi să reprezinte România la ambasade şi consulate din toată lumea, fără concurs. Salariile ajung la circa 15.000 de lei pe lună.
Aproape 15% dintre angajaţii Ministerului român de Externe sunt din alte instituţii.
De la primării, direct în diplomație
Un angajat la o primărie din Ilfov a fost detaşat la Consulatul Românei în Australia. Altul a ajuns de la primăria din Filipeşti-Bacău viceconsul la Paris, iar de la Năvodari a plecat consulul general al României la Chicago.
După ce a lucrat la hingheri, o persoană a ajuns la ambasada din Filipine, iar un angajat de la primăria unei comune din Bihor este referent la Sfântul Scaun de la Vatican. De la primăria din Vidra, un angajat a fost solicitat pentru un post administrativ la consulatul din Canberra, unde lucrează şi soţia lui.
„Era consilierul meu personal și detașarea a cerut-o MAE. L-am angajat pe recomandări. După 2-3 luni a primit o adresă din partea MAE să plece. A cerut o perioadă scurtă de 13 luni”, a declarat Marian Tudor, primarul comunei Vidra, potrivit , potrivit
Ministerul de Externe a recrutat doi referenţi pentru Consulatul General din Bologna de la Primăria Pantelimon.
Directorul administrativ al Spitalului de Obstetrică Ginecologie Iaşi a preluat acelaşi post la Ambasada României din Polonia.
„A fost detașat la solicitarea MAE acum 6 ani de zile la ambasadă în Varșovia. Remarcabil din punct de vedere profesional. Sunt sigur că face cinste României”, spune Robert Dâncă, manager Spitalul Cuza Voda Iași.
Ofiţerul stării civile de la o primărie din judeţul Cluj a fost detaşat în Columbia, la Bogota.
„De la București a venit solicitarea. Se întoarce sper. E un om special, cu care poți desfășura multiple activități. Dânsa a mai fost plecată. Nu e prima dată. A fost plecată în Elveția”, spune Lucia Suciu, primar Comuna Chinteni.
Promisiunile autorităților
Din peste 1.600 de posturi ale Ministerului de Externe în străinătate, peste 200 au fost ocupate prin detaşare.
„Există şi cazuri unde este şi greu să fie făcută legătura între tipul de activitate pe care o au în consulat şi experienţa anterioară. Sunt şi oameni profesionişti de care este nevoie, şi oameni care au ajuns acolo independent de performanţa, profesionalismul sau capacitatea lor de muncă. Unele situaţii vechi de peste 10 ani, dar suntem în analiză în acest moment şi o să venim cu o soluţie”, a declarat Oana Ţoiu, ministru de Externe.
Scandalul detaşărilor din Ministerul de Externe a început de la cazul Tamila Cristescu, fiica fostului deputat PSD, Radu Cristescu. După ce a lucrat o lună la la Primăria Sectorului 4, a fost trimisă vice-consul la New York.
„Condiţia obligatorie este calitatea omului pe care îl detaşezi. Primăriile, mai ales cele de comună, mai puţin probabil să aibă oameni de felul ăsta. Nu orice om care vrea să se detaşeze la MAE poate, aici e vorba şi de conjuctură. Pot fi şi nişte chestii de ordin etic la mijloc”, spune Iulian Fota, fost consilier prezidenţial.
MAE vrea să scoată la concurs toate posturile externe pentru a angaja diplomaţi competenţi.
Anul trecut, Ministerul de Interne a cheltuit peste 17 milioane de lei pentru pentru deplasări externe şi extrădări.