0.1 C
Bacău
1 noiembrie, 2025

Noii subprefecți ai județului Bacău au depus jurământul. Valentin Ivancea promite „echilibru, seriozitate și profesionalism” în activitatea instituției

Cei doi noi subprefecți ai județului Bacău,Valentin Ivancea șiOlimpiu Tulpan , au depus, astăzi, jurământul de învestire în funcție, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Prefecturii.

Evenimentul a avut loc în prezența prefectuluiAndreea Negru , reprezentanților instituțiilor publice și ai partidelor politice.

Valentin Ivancea, fost președinte al Consiliului Județean Bacău și fost prefect, revine astfel în instituția în care și-a început cariera administrativă. În declarația sa, Ivancea a transmis un mesaj de colaborare și sprijin către administrațiile locale:

„Revin în Prefectura Bacău, în calitate de subprefect, cu determinarea de a continua munca în sprijinul comunității noastre și al județului în care m-am născut. Transmit un mesaj ferm către primarii din județul Bacău: voi fi un partener de dialog permanent și un sprijin real, rapid și eficient pentru soluționarea problemelor care țin de competența instituției Prefectului.”

Acesta a subliniat, de asemenea, importanța unei colaborări strânse în cadrul echipei de conducere:

„Îmi propun o colaborare eficientă cu doamna prefect Andreea Negru și cu domnul subprefect Olimpiu Tulpan, formând o echipă unită, dedicată interesului public și bunei funcționări a administrației județene.”

Prefectul județului, Andreea Negru, a mulțumit subprefecților, doamna Emilia Gal și domnul Gabriel-Stănică Lupu, pentru buna colaborare avută, spunându-le, totodată, „Bun venit celor 2 colegi”, respectiv domnul Valentin Ivancea și domnul Olimpiu Adrian Tulpan.

Și-a exprimat convingerea unei colaborări de succes pentru realizarea proiectelor instituției. A mulțumit participanților, reprezentanților mass-media, subliniind importanța muncii în echipă pentru băcăuani.

Subprefectul Olimpiu Adrian Tulpan a subliniat faptul că administrația este despre oameni, despre siguranță și viitor, iar rezultatele durabile se obțin prin munca în echipă și respect reciproc.

Odată cu numirea celor doi subprefecți, conducerea Prefecturii Bacău este completă, fiind alcătuită din prefectulAndreea Negru (USR) și subprefecțiiValentin Ivancea șiOlimpiu Tulpan – ambii din partea. Noua echipă își propune o colaborare echilibrată și eficientă în gestionarea problemelor administrative ale județului.

Sursa: https://www.desteptarea.ro/noii-subprefecti-ai-judetului-bacau-au-depus-juramantul-valentin-ivancea-promite-echilibru-seriozitate-si-profesionalism-in-activitatea-institutiei/

Ultimă oră

Același autor