13.2 C
Bacău
3 noiembrie, 2025

O elevă din Buhuși își lansează prima carte la Târgul de Carte Gaudeamus

Denisa Rusu , elevă laLiceul Teoretic „Ion Borcea” din Buhuși , va lansa prima sa carte în cadrulTârgului Internațional de Carte Gaudeamus , care se va desfășura la București în perioada3–7 decembrie .

Volumul, intitulat„Frânturi din mine” , este o colecție de texte despre moarte, iubire, iubire neîmplinită și prietenie – teme profunde abordate cu sensibilitatea specifică vârstei, dar și cu o maturitate emoțională remarcabilă.

Lansarea oficială va avea loc lastandul editurii Bookbite , unde autoarea își va întâlni cititorii și va semna exemplare din carte.

„Abia aștept să ne întâlnim și să ne bucurăm împreună de cartea lansată în format fizic”, a transmis Denisa Rusu pe rețelele de socializare, precizând că volumul prezentat până acum în imagini este o variantă realizată manual, înainte de apariția ediției tipărite.

Reprezentanții liceului și colegii Denisei i-au transmis felicitări pentru această realizare, considerând-o un exemplu de ambiție și pasiune pentru literatură.

Felicitări, Denisa Rusu! O mare realizare pentru o tânără autoare din Buhuși, care își începe parcursul literar pe una dintre cele mai importante scene editoriale din țară.

Sursa: https://www.desteptarea.ro/o-eleva-din-buhusi-isi-lanseaza-prima-carte-la-targul-de-carte-gaudeamus/

Ultimă oră

Același autor