Scriitorul băcăuan Dan Sandu, colaborator alZiarului de Vrancea , dedică un emoționant text aniversar poetului și animatorului cultural Constantin Th. Ciobanu, personalitate emblematică a literaturii române contemporane, legată prin evenimente și dialog cultural de spațiul Vrancei.
Cântec de prieten: La Aniversară ScriitoruluiConstantin Th. Ciobanu
Astăzi, când
Mă-ncaibără un vis măiestru turnat în plinul dintr-o glajă,
Zvonind o sete fără număr pe clinchetul dintre pahare
Și ne fălim noi, Maître, tot în peceți de necuprinsă vrajă,
De la Vatala pân’ la Tisa – înnobilați în bucurii testamentare.
Sufăr aceste rânduri (și pentru mine!) într-un început de zodie (cea a Peștilor), când gândul meu se prăvale năvălire de flori prin vârstele unei(în)vechi(te), asemenea vinului bun (alfirește!), (de)gustat (mai mult în amintiri!), sub clar de lună, în„G. Călinescu ”, din, din garafa mustind de visuri și de proiecte fără de egal. Cum ar spune, dintr-o posibilă“distanță pentru
„Așchiile cerului care-ncotro:
le-aș chema
din muțenie,
să fi plecat în numele meu
m-ar striga,
însă nu-s decât
țipete – mâzgăleli
de culoarea uitării.”
Despre statura spirituală a, despre personalitatea sa singulară, despre măreția sufletului său nu va putea vorbi decât istoria care îi va înveșnici numele asemenea menestrelului ursit să-și poarte crucea destinului sub pecetea unui glas unic, ostoit pe-un umăr de stea:
„Mamă, aeru-i plugărit/
cenușa șoptită-l naște hârtie/
cam cât cu tine și eu am murit:/
ceea ce nu se mai știe…”
Sunt unul dintre aceia care consideră că oameniinu pot fi înlocuiți, în veci.Th. Ciobanu este, neîndoielnic, unul dintre aceștia. Încălărat cu nădejde în șaua celoropt decenii și …, «CETEHAȘUL» rămâne întruchiparea boieriei intelectuale și a erudiției fascinante. Scrie inspirat („cu tot corpul ”), se mișcă dezinvolt prin toate registrele enciclopedismului și, nu de puține ori, rămâneprintre convivii «Zilelor Culturii Călinesciene »: poeți, prozatori, istorici și critici literari, eseiști și filosofi, dramaturgi și actori, lingviști și critici de arta. Adică, zăbava din toposul cuminecării fără de care nu se mai poate:
“Să luăm lucrurile așa cum sunt,
fie și-o lașitate-nțeleptă,
mai ostenit îmi odihnesc amărăciunea
pe patul de mărăcine,
și mai fără cine tăindu-mă-n
lama limitei mele,
îngerul intangibil
din efect mă-ntoarce la cauză
cu ziua ca zid, să-mi anunțe
ieșirea pe șoaptă-n descenușare
de sufletu-n alb.”
Mă plec în fațaDomniei Sale la veșnic ceas de cumpănă aniversară și îmi permit să-ntreb cu sfiiciuni de catifea în gând:„Ce-a mai rămas, Dom’ Profesor, din mirosul acelor pământuri din luna lui Mai, purtate candid pe umerii cerului înfrunzit solemn (și pentru noi!) ca doi ochi adânciți în mirare, când m-ați luat de braț și mi-ați deschis ușa Cenaclului
biografia incertă cu care-mi zidești
lutul a pus între noi întuneric
nu stă de mine să mă asemuiesc statuilor
ciuruite de fericire
acestea ne fură anii cei mai frumoși
cocoțându-i pe socluri
pentru a minți clipa
scapèți fără număr negustori de
iluzii vor cântări frigura
paharele mele negolite încă
băiatul ăsta a fost un golan
cum nu pricepeți odată
cine naiba l-a pus s-o pețească
pe Doamna Unica Inevitabila?
Despre CIOBANU TH. CONSTANTIN