Unapel la 112 a adus în atenția pompierilor o misiune mai puțin obișnuită: o pisicuță căzuse într-o fântână secată și mieuna neputincioasă după ajutor.
Salvatorii au ajuns rapid la fața locului și, cu grijă și răbdare, au coborât în adânc pentru a o aduce la lumină. În câteva clipe, liniștea a fost spartă de un murmur de bucurie, micuța era salvată!
Printre cei care au privit cu sufletul la gură întreaga intervenție se afla și un băiețel, care nu și-a putut ascunde bucuria când a văzut pisicuța în siguranță.
Cu ochii sclipind de emoție, copilul a spus hotărât: „O iau eu acasă. Promit că o voi îngriji!”
Atunci, toată oboseala misiunii s-a risipit. In ochii acelui copil, pompierii au văzut recunoștință, iar în brațele lui – o nouă prietenie care tocmai se născuse.
„Pentru noi, fiecare viață contează .” au transmis salvatorii ISUJ Bacau