7.7 C
Bacău
28 aprilie, 2024

UPDATE – Bacău: Explozie urmată de un incendiu, într-un apartament situat într-un bloc din Oneşti/ Un bărbat a suferit arsuri pe aproape tot corpul/ Locatarii, evacuaţi de pompieri/ Trei copii, la spital, unul fiind intoxicat cu fum

astăzi, 18:20

O explozie s-a produs, vineri seară, într-un apartament situat într-un bloc din Oneşti, judeţul Bacău, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Un bărbat a suferit arsuri pe aproape tot corpul. Locatarii clădirii au fost evacuaţi de pompieri. Trei copii cu vârste între 6 şi 12 ani au fost transportaţi şi ei la spital, unul cu o uşoară intoxicaţie cu fum, iar ceilalţi doi cu atac de panică.

– Incendiul a fost lichidat.

”Au mai fost evaluaţi medical 3 minori, cu vârste de 6, 8 şi 12 ani. Aceştia au fost transportaţi la spital, conştienţi, unul dintre ei cu uşoară intoxicaţie cu fum, iar ceilalţi 2 cu atac de panică”, a transmis ISU Bacău.

ŞTIREA INIŢIALĂ

– Potrivit ISU Bacău, Garda de Intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitată să intervină în municipiul Oneşti, în urma unui apel primit prin 112 care anunţa faptul că, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe de tipul P+4 s-a produs o explozie, aceasta fiind urmată de un incendiu.

Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SAJ.

”Incendiul se manifesta mocnit intr-un apartament la parter, a fost evacuată o persoană de sex masculin cu arsuri pe 90-95% din suprafaţa corpului”, a precizat sursa citată.

Echipajele ISU acţionează pentru evacuarea locatarilor blocului.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/update-bacau-explozie-urmata-incendiu-intr-apartament-situat-intr-bloc-onesti-barbat-suferit-arsuri-aproape-tot-corpul-locatarii-evacuati-pompieri-trei-copii-spital-unul-fiind-intoxicat-fum-1922402015002024031821525456

Ultimă oră

Același autor