7.1 C
Bacău
1 noiembrie, 2025

Valentin Ivancea revine în conducerea Prefecturii Bacău. Olimpiu Tulpan, numit cel de-al doilea subprefect

Valentin Ivancea revine în conducerea Instituției Prefectului – Județul Bacău, după ce, în ședința de joi, 30 octombrie, Guvernul României a aprobat numirea sa în funcția de. Decizia marchează o nouă etapă în cariera administrativă a social-democratului, care a mai ocupat, de-a lungul timpului, pozițiile de,șipreședinte al Consiliului Județean Bacău .

Alături de el, echipa de conducere a Prefecturii va fi completată deOlimpiu Tulpan , desemnat cel de-al doileaal județului. Tulpan provine din mediul tehnic-administrativ, activând anterior în cadrulRegistrului Auto Român (RAR) Bacău , unde a deținut funcția decoordonator județean .

Cei doi au fost propuși deBiroul Politic Județean al PSD Bacău , în urma unei decizii politice prin care formațiunea și-a desemnat noii reprezentanți în conducerea Instituției Prefectului.

Numirile au fost făcute oficial în cadrul ședinței de Guvern, prin aprobarea hotărârilor care prevăd eliberarea din funcție a foștilor subprefecțiEmilia Gal (PNL) șiGabriel-Stănică Lupu (UDMR).

Astfel, după desemnareaAndreei Negru (USR) în funcția de, luna trecută, conducerea Prefecturii Bacău are acum o nouă formulă completă, alcătuită din reprezentanți ai celor trei partide aflate în coaliția de guvernare.

Sursa: https://www.desteptarea.ro/valentin-ivancea-revine-in-conducerea-prefecturii-bacau-olimpiu-tulpan-numit-cel-de-al-doilea-subprefect/

Ultimă oră

Același autor