3.3 C
Bacău
19 martie, 2026

VIDEO! Evaluarea activităților desfășurate de ISU Vrancea în 2025: 28.735 de apeluri de urgență; 29.958 de ore de intervenții – totul pentru salvarea cetățenilor

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny‟ al județului Vrancea a avut loc o conferință de presă cu scopul prezentării activităților desfășurate de instituție pe tot parcursul anului 2025. La conferință au fost prezenți colonelulFlaviu Chiscop – inspectorul șef al ISU Vrancea, locotenent colonelRobin Cosma – șeful Serviciului Prevenire, locotenent colonelCristi Nanu – șeful Serviciului Pregătire pentru Intervenții și Reziliența Comunităților și maiorulFlorin Olaru – purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

În 2025, pompierii vrânceni au avut „în medie 19,69 – evenimente/zi”

Pompierii vrânceni au drept misiune„prevenirea, monitorizarea și gestionarea situațiilor de urgență și acordare a primului ajutor calificat în zona de competență a unității, având ca scop pregătirea și protecția populației, salvarea vieții și asigurarea condițiilor necesare supraviețuirii în situații de urgență, protecția valorilor culturale, arhivistice, de patrimoniu și a bunurilor materiale, precum și a mediului‟ , spune inspectorul șef al ISU Vrancea.

Față de anul 2024, în 2025, ISU Vrancea„a acționat pentru monitorizarea și gestionarea a 7.187 – acțiuni (față de 7.731 – produse în anul 2024), în medie 19,69 – evenimente/zi, din care: 4.625 pentru ajutor medical de urgenţă (64,35%); 682 pentru stingerea incendiilor (9,49%), din care 262 incendii de vegetație (3,65%); 365 activităţi de recunoaștere în teren (5,08%); 328 intervenţii pentru asigurarea sau supravegherea zonei de producerea probabilă a situaţiei de urgenţă (4,56%);267 alte intervenţii (3,72%); 194 asistenţa persoanelor (2,70%); 188 alte situaţii de urgenţă – însemnând inundații, misiuni pirotehnice, alunecări de teren, evenimente publice de amploare etc., (2,62%); 147 deplasări fără intervenţii (2,05%); 126 întors din drum (1,75%); 59 alarme false (0,82%); 56 intervenţii la descarcerare (0,78%); 52 misiuni de sprijin (0,72%); 43 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren (0,60%); 47 salvări animale (0,65%); 8 protecţia mediului (0,11%)” , a precizat col.Flaviu Chiscop .

De asemenea, pompierii vrânceni au intervenit și pe raza județului Bacău pentru gestionarea a„99 de situații de urgență, astfel: 43 – incendii, 25 – alte intervenții, 10 – misiuni de sprijin, 8 – întors din drum, 5 – intervenții SMURD, 4 – deplasări fără intervenție, 1 – exercițiu, 1 – alertă falsă, 1 – recunoaștere și 1 – altă situație de urgență”, iar„serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit independent la 72 – situații de urgență (față de 171 – în 2024), iar în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situații de urgență, au intervenit la 430 – evenimente (față de 389 – în 2024)” , potrivit raportului.

„28 de solicitări pentru emitere autorizații de securitate la incendiu” – respinse

În ceea ce privește activitatea Inspecției de Prevenire a ISU Vrancea, lt.col.Robin Cosma spune că„pe linie de avizare/autorizare au fost emise 99 – avize și 63 – autorizații de securitate la incendiu, 4 – avize și 2 – autorizații de protecție civilă, 571 – adrese de neîncadrare în prevederile HG 571 din 2016 și 739 – avize amplasare în parcelă. De asemenea, au fost respinse 37 – solicitări pentru emitere avize și 28 – solicitări pentru emitere autorizații de securitate la incendiu”.

Raportul mai arată că, în 2025„au fost planificate și executate 1.212 – controale, în scădere cu 30% față de anul 2024, având în vedere necesitatea efectuării controalelor la toate secțiile de votare, la cele 2 tururi de alegeri. De asemenea, au fost primite și soluționate 1 – petiție în domeniul avizării-autorizării și 22 – în domeniul apărării împotriva incendiilor”.

În urma controalelor efectuate în decursul anului trecut „au fost identificate 5.276 deficienţe, din care 598 au fost înlăturate pe timpul controlului, 4.678 fiind sancționate contravențional, astfel: 4.287 cu avertisment şi 398 cu amendă în cuantum de 1.531.900 lei” , a mai adăugat lt. col.Robin Cosma.

Zeci de mii de ore de intervenții

În 2025, în județul Vrancea, durata totală a intervențiilor la care au participat pompierii a ajuns la„29.958 – ore, din care: 11.602 – ore pentru stingerea incendiilor (38,73%), inclusiv cele de vegetație uscată, 12.087 – ore pentru acordarea asistenței medicale de urgență (40,35%), 3.939 – ore pentru alte situații de urgență (13,15%), 1.725 – ore pentru recunoașteri în teren și exerciții (5,76%), 376 – ore acțiuni pentru asistența persoanelor (1,26%), 222 – ore pentru intervenții la descarcerare (0,74%) și 7 – ore la acțiuni de protecție a comunităților (0,02%)” , potrivit raportului de activitate.

„Față de anul 2024, în 2025 a crescut numărul incendiilor, ajungându-se la 420 de astfel de intervenții. A scăzut însă numărul persoanelor decedate și a celor rănite în urma incendiilor, astfel că „au fost înregistrate: 5 – persoane decedate (față de 13 persoane în 2024) și 20 – persoane rănite (față de 22 persoane în 2024)” , potrivit ISU Vrancea. Datorită profesionalismului cu care au intervenit salvatorii vrânceni,„16 persoane și bunuri materiale în valoare de aproximativ 304 – milioane lei” , au fost salvate anul trecut din fața flăcărilor, însă incendiile au provocat pagube materiale în valoare de aproximativ 22,2 – milioane lei.

Cele mai multe incendii produse în județul Vrancea s-au manifestat„la gospodăriile populației, unde s-au înregistrat 338 – intervenții, ceea ce reprezintă 81,25% din numărul total de incendii” , reprezentanții ISU Vrancea adăugând faptul că„cele mai multe incendii s-au înregistrat în localitățile: Focşani – 61, Adjud – 11, Sihlea – 8, Vânători și Vidra – câte 6, Mărăşeşti – 5, Gugești, Câmpineanca, Cotești – câte 4, Odobești, Țifești, Golești, Tulnici, Mera și Dumbrăveni – câte 3, Vulturu și Suraia – câte 2”.

În ceea ce privește incendiile de vegetație, anul 2025 a venit cu o scădere de 30,69% față de anul precedent. De asemenea,„echipajele SMURD aflate în coordonarea medicală a UPU-SMURD Focșani au fost solicitate pentru soluționarea a 4.693 – cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat” , iar„în urma acțiunilor la care au participat structurile S.M.U.R.D., au fost asistate 4.712 – persoane (4.480 adulți și 232 copii), din care 7 persoane adulte au fost declarate decedate” , arată bilanțul.

Cele mai multe intervenții ale SMURD au fost în localitățile:„Focșani – 1.072, Adjud – 452, Panciu – 161, Vidra – 148, Câmpuri – 118, Țifești – 89, Vulturu – 81, Suraia și Străoane – 72, Vânători – 69, Fitionești – 68, Câmpineanca – 54, Golești – 53, Urechești – 38, Mărășești – 32, Bolotești – 28, Odobești – 15” , potrivit sursei citate.

Cât despre apelurile la 112, anul trecut s-a înregistrat o medie de 79 de apeluri pe zi, ajungându-se la preluarea a 28.735 de apeluri de urgență în total.

Pregătirea continuă, unul dintre obiectivele pompierilor vrânceni

Potrivit lt. col.Cristi Nanu, în anul 2025 „au fost planificate 38 stagii de pregătire la care au participat 975 – cadre. Totodată, trimestrial, personalul operativ din subunitățile de intervenție a fost verificat și a promovat probele la evaluarea capacităților motrice”. Tot anul trecut, pompierii vrânceni au participat și la „2 ședințe de tragere cu armamentul din dotare, în poligonul din Slobozia Ciorăști, la care a participat întregul personal al unității, acesta obținând calificativul de «corespunzător»” , mai spune lt. col.Cristi Nanu . Un real ajutor a venit și din partea voluntarilor ISU Vrancea, care în 2025 au ajuns la un număr total de 81.„Aceștia au participat la 331 – acțiuni de intervenție și 12 – acțiuni de informare preventivă” , arată sursa citată anterior.

„22 cadre militare au trecut în rezervă”

În ceea ce privește situația încadrării cu personal a inspectoratului,„la data de 31.12.2025, reflectă o încadrare în procent de 71,12%, ponderea încadrării pe categorii de personal, raportată la numărul prevăzut, fiind următoarea: 82,45% ofiţeri, 87,5 % maiştri militari, 74,82 % subofiţeri, 51,89 % soldați profesionişti şi 33,33 % personal contractual.În ceea ce privește dinamica de personal la nivelul unității, în anul 2025 au avut loc 14 încadrări (8 subofițeri repartizați de la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești, 3 încadrați din sursă externă (1 ofițer și 2 subofițeri), 3 cadre militare au venit din alte unități ale MAI, 22 cadre militare au trecut în rezervă (subofițeri), 1 personal contractual s-a pensionat și 1 demisie (subofițer)” , arată bilanțul.Totodată,„la nivelul inspectoratului media de vârstă a personalului este de 37,17 ani (la nivelul sediului este de 39,94 ani, iar la nivelul subunităților este de 36,49 ani)” , mai spun reprezentanții ISU Vrancea.

„În încheiere, doresc să adresez mulțumiri reprezentanților Instituției Prefectului, Consiliului Județean, UPU-SMURD Focșani, tuturor instituțiilor cu care am colaborat, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Consiliilor locale și Primăriilor localităților Panciu, Soveja, Năruja, Vulturu, Tulnici, Dumbrăveni, Odobești, Dumitrești și Tătăranu, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personalului din Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, voluntarilor și pompierilor militari din ISU Vrancea și să vă asigur, că și pe viitor ne vom îndeplini sarcinile și misiunile încredințate în zona de competență” , a spus maiorulFlorin Olaru , purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Raportul complet al activităților desfășurate de ISU Vrancea în 2025 poate fi accesat aici:

Sursa: https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/02/17/video-evaluarea-activitatilor-desfasurate-de-isu-vrancea-in-2025-28-735-de-apeluri-de-urgenta-29-958-de-ore-de-interventii-totul-pentru-salvarea-cetatenilor/

Ultimă oră

Același autor